Zeci de mii de familii caută astăzi răspunsuri la întrebarea: Ce poate mânca copilul meu?
Alergii, intoleranțe, confuzie, lipsă de opțiuni sigure, etichete greu de descifrat, magazine fără personal informat. În spatele fiecărui aliment „special” se află un consumator vulnerabil, epuizat și adesea neauzit.
Suntem trei mame fondatoare, care am trecut personal prin provocările unei alimentații restrictive pentru copiii noștri, am acumulat experiență, pe care am transformat-o acum într-un magazin online, cu produse sigure, informație clară, suport real.
Ani de zile ne-am documentat, am căutat, am testat, am învățat. Am fost acolo înainte să fie un trend, pentru că nu am avut de ales. Acum alegem să transformăm toată această experiență într-un sprijin real pentru alte mame, tați, copii, familii.
Misiunea noastră: Să oferim nu doar produse – ci liniște, siguranță și soluții. Să existe un loc unde poți întreba și primești un răspuns empatic, bazat pe cunoaștere și experiențe.
Nu suntem aici doar ca să vindem produse. Suntem aici să ajutăm. Pentru că ne-am fi dorit să fi fost cineva acolo pentru noi, atunci când am avut mai mare nevoie. Astăzi, vrem ca acel „cineva” să fim noi, pentru alte familii.